Acte juridice cu titlu gratuit şi acte juridice cu titlu oneros

2.    Acte juridice cu titlu gratuit şi acte juridice cu titlu oneros

La baza acestei clasificări stă scopul urmărit de părţi la încheierea actului juridic civil.

Actele cu titlu gratuit sunt actele prin care se procură uneia din părţi un folos patrimonial ca aceasta din urmă să fie obligată, la rândul ei, la un echivalent. Sunt acte cu titlu gratuit, testamentul, donaţia, comodatul, mandatul gratuit etc.

La rândul lor actele cu titlu gratuit se împart în libertăţi şi acte dezinteresate. Libertăţile sunt acte cu titlu gratuit prin care o persoană îşi micşorează propriul său patrimoniu, fără a primi în schimb un echivalent cum este, de pildă, donaţia. Actele dezinteresate sunt acele acte prin care o persoană face alteia un serviciu, fără a micşora propriul său patrimoniu, cum ar fi, spre exemplu, mandatul remunerat, împrumutul fără dobândă, depozitul gratuit etc.

Actele cu titlu oneros sunt acele acte prin care o persoană procură alteia un folos patrimonial în schimbul unui echivalent, fiecare din părţi urmărind un avantaj economic. În legătură cu definiţia contractului oneros, în art cccc se arată: “contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj”. Sunt contracte cu titlu oneros, contractul de vânzare-cumpărare, contractul de antrepriză, contractul de locaţiune etc.

Împărţirea actelor juridice în gratuite şi oneroase prezint interes juridic din mai multe puncte de vedere. Astfel, atât sub aspectul capacităţii de a încheia actele cu titlu gratuit cât şi al exigenţelor de formă ale aceloraşi acte, legea prevede condiţii mult mai severe, în raport cu actele cu titlu oneros. De asemenea, pentru actele cu titlu oneros prin lege, sunt stabilite condiţii mult mai severe sub aspectul răspunderii părţilor, iar obligaţiile părţilor sunt mai amănunţit şi mai exigent reglementate, faţă de actele cu titlu gratuit.

3.    În funcţie de momentul în care urmează să-şi producă efectele, actele juridice se împart în acte între vii şi acte pentru cauză de moarte. Actele care se încheie pentru a-şi produce efectele în timpul vieţii celor de la care emană se numesc acte între vii (inter vivos). Ele sunt marea majoritate a actelor juridice. Dimpotrivă, actele care se încheie pentru a-şi produce efectele numai după moarte, se numesc acte pentru cauză de moarte (mortis cauza). Exemplu tipic de acte pentru cauză de moarte este testamentul prin care testatorul dispune de bunurile ce le va lăsa la deces. Testamentul este numit şi act de ultimă voinţă, fiindcă până la moarte, poate fi oricând modificat ori revocat.

Clasificarea actelor juridice între vii şi pentru cauză de moarte prezintă interes din punct de vedere juridic, sub aspectul formei în care se încheie. Astfel, actele pentru cauză de moarte sunt acte solemne, în timp ce actele între vii sunt solemne numai ca excepţie. De asemenea, actele pentru cauză de moarte sunt supuse unor reglementări mai restrictive în ceea ce priveşte capacitatea de a dispune şi uneori, chiar şi cu privire la capacitatea de a primi.

4.    Acte constitutive, translative şi declarative

La baza acestei clasificări se află criteriul efectului produs de actul juridic.

Actul contitutiv este acel act juridic care dă naştere la un drept subiectiv civil ce n-a existat anterior. Sunt acte juridice civile constitutive, actul de constituire a unui uzufruct, a unei ipoteci etc.

Actele translative sunt actele ce au ca efect transmiterea unui drept subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu. Marea majoritate a actelor juridice civile sunt translative cum ar fi spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, donaţia, cesiunea de creanţă etc.

Sunt acte declarative cele care au ca efect recunoaşterea, definitivarea ori consolidarea unui drept subiectiv civil preexistent. Ele definitivează drepturi şi obligaţii ale părţilor ce au existat anterior încheierii actului. Fac parte din această categorie partajul (împărţeala), actul confirmativ pentru care o persoană renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă.

Interesul juridic al acestei clasificări constă în aceea că actele constitutive şi translative produc efecte numai pentru viitor, în timp ce actele declarative produc efecte şi pentru trecut.